Inspecția Muncii se implică în Campania asigurării unor locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele

Agenția europeană pentru securitate și sănătate în muncă derulează în perioada 2016-2017 campania ”Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele”. Mesajul principal al campaniei este legat de condițiile de muncă sigure și sănătoase pe toată durata vieții profesionale care sunt benefice pentru lucrători, întreprinderi și societate în ansamblu.
Inspecția Muncii și-a asumat un rol pro activ pe durata campaniei și se implică prin acțiuni de informare, mese rotunde și seminarii în promovarea obiectivelor acesteia la nivel național. Cele patru obiective principale sunt: să promoveze munca durabilă și îmbătrânirea sănătoasă încă de la începutul vieții profesionale, să prevină problemele de sănătate pe parcursul vieții profesionale, să ofere angajatorilor și lucrătorilor modalități de gestionare a securității și sănătății în muncă în contextul îmbătrânirii forței de muncă și să încurajeze schimbul de informații și bune practici.
 
Agenția europeană pentru securitate și sănătate în muncă arată că forța de muncă europeană îmbătrânește. Vârstele de pensionare cresc, iar viața profesională tinde să devină tot mai lungă. Munca este benefică pentru sănătatea fizică și mentală, iar buna gestionare a securității și sănătății în muncă sporește productivitatea și eficiența. Schimbările demografice pot cauza probleme, dar asigurarea unei vieți profesionale durabile ajută la depășirea acestora.
 
”Campania europeană anunțată de Agenția europeană pentru securitate și sănătate în muncă de la Bilbao va avea sprijin și implicare din partea Inspecției Muncii prin informarea și conștientizarea angajatorilor și a celorlalți actori implicați în promovarea unei vieți profesionale durabile. România se confruntă cu o transformare economică profundă, datorată schimbărilor demografice fără precedent. Pe de o parte, se estimează că ponderea populației cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani se va dubla, de la 15% la 30% până în anul 2060, existând posibilitatea de a exercita o presiune puternică asupra costurilor aferente pensiilor, serviciilor medicale și serviciilor de îngrijire de lungă durată. Este și motivul pentru care fiecare țară membră se va implica în asigurarea locurilor de muncă pentru persoanele de toate vârstele. Provocarea acestei campanii de informare și conștientizare este armonizarea forței de muncă tinere cu înțelepciunea și experiența persoanelor vârstnice.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.
 
 
Serviciul Comunicare