Comunicat de presă
Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator/organizaţia patronală, pe de o parte, şi angajaţi/lucrători reprezentaţi prin organizaţii sindicale sau reprezentanţii aleşi ai angajaţilor/lucrătorilor, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salari…Comunicat de presă
În perioada 06 - 12.05.2024, ITM Cãlãraşi a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 20 de controale din care 20 au fost pe muncă nedeclarată, …Comunicat de presă
În perioada 15 - 19.04.2024, ITM Cãlãraşi a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 19 controale din care 19 au fost pe muncă nedeclarată, un…Concursul național „Știu și Aplic” –…
Sâmbătă, 30.03.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Călărași și Inspectoratul Școlar Județean Călărași au organizat Concursul Național ”ŞTIU ŞI APLIC!- Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândește de pe băncile şcolii”- Faza Județeană. Concursul face parte din cadrul Campaniei Naționale ”Valențele culturale ale …Comunicat de presă
În perioada 11-15.03.2024 , ITM Călărași a desfășurat o campanie de control în unități cu obiectul de activitate în domeniul „Comerțului cu amănuntul cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor” , domeniu în care lucrătorii se confruntă, în anumite condiţii, cu riscuri de accidentare şi/sau de îmbolnăvire profesională, f…Comunicat de presă
În perioada 04 - 10.03.2024, ITM Cãlãraşi a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 18 controale din care 18 au fost pe muncă nedeclarată, 2…Comunicat de presă
În perioada 22.02-01.03.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi a desfăşurat, în coordonarea Inspecţiei Muncii, Campania Naţională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi de pr…Comunicat de presă
În vederea îndeplinirii obiectivelor campaniilor de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii şi de informare şi conştientizare a prevederilor Legii nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi a organizat în data de 2…Comunicat de presă
În perioada 12 - 18.02.2024, ITM Cãlãraşi a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 31 de controale din care 29 au fost pe muncă nedeclara…Comunicat de presă
Având în vedere riscurile deosebite pe care le presupune activitatea de fabricare, deținere, preparare, experimentare, distrugere, transport, manipulare, depozitare și comercializare a articolelor pirotehnice, au fost intensificate acțiunile de control la agenții economici care desfășoară aceste activități. În acest conte…Comunicat de presă
În perioada 22 -28.01.2024, ITM Cãlãraşi a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 32 de controale din care 32 au fost pe muncă nedeclarată,…