Comunicat de presă

În perioada 09 -13.10.2023, ITM Cãlãraşi a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă.

În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 32 de  controale din care 17 au fost pe muncă nedeclarată, 7 angajatori au fost sancţionați și au fost aplicate amenzi în valoare de 23000 de lei, din care 20000 de lei pentru muncă nedeclarată. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, s-au efectuat 17 controale, 7 angajatori au fost sancţionaţi şi au fost aplicate 7 avertismente și amenzi în valoare de 8000 de lei. Pentru neconformităţile constatate au fost dispuse măsuri cu termene precise de rezolvare.

Acţiunile de control au fost efectuate în diferite domenii de activitate: fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjerie de corp), lucrări de instalații electrice, transporturi rutiere de mărfuri, activități de depozitare şi comercializare a carburanților auto tip GPL, extracția pietrișului și nisipului,  extracția argilei și caolinului, activități care implică folosirea macaralelor portuare, fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții, transportul de marfă pe căi navigabile interioare, comerț, construcții, agricultură, etc.

Printre neconformităţile constatate enumerăm: 

  • nerespectarea prevederilor privind transmiterea datelor în Revisal;
  • angajatorul nu face dovada plații drepturilor salariale și compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit și neefectuat, la încetarea contractului individual de muncă (CIM);
  • angajatorul nu face dovada încheierii CIM, a comunicării către salariaţi a deciziilor de încetare a CIM, a adeverinţelor de vechime şi a extrasului de REVISAL;
  • nu s-au făcut negocierii colective la nivel de unitate a contractului colectiv de muncă;
  • societatea nu deținea Raportul privind protecţia la explozie - GANEX,  pentru staţia de distribuţie carburanţi;
  • foile de parcurs nu erau semnate, de către șofer și nici de către coordonatorul de transport, cu mențiunea privind starea tehnică corespunzatoare a autovehiculului înainte de a pleca în cursă;
  • nu exista trusă sanitară de prim ajutor  ptr. magazia de produse fitosanitare;
  • nu erau întocmitea  instrucţiuni proprii de SSM  pentru locul de muncă  "laborant";
  • nu au fost prelucrate fişele tehnice de securitate ale produselor fitosanitare utilizate, lucrătorilor care sunt implicaţi în activităţi de protecţia plantelor;
  • persoana  care efectuează instruirea periodică de S.S.M.  a lucrătorilor, nu a  consemnat în fişele individuale de instruire, la rubrica "materialul predat", prevederile din tematica de instruire periodică;
  • nu a fost verificată starea de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgentă, precum şi a sistemelor de siguranţă.

 
Inspector Şef,
Nicolae DUMITRU