Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare de circa 338.000 de euro în cinci zile

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 19 – 23 septembrie 2016, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.484.900 de lei, adică 337.477 de euro. Au fost depistate 75 de persoane care lucrau la negru.
 
În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel naţional s-au aplicat amenzi în valoare de 1.089.900 de lei din care 740.000 de lei pentru muncă la negru. Au fost sancţionaţi 392 de angajatori.
 
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 309.000 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 46 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Au fost sancţionaţi 901 de angajatori în domeniu.
 
”Suntem preocupaţi de asigurarea unor locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele, în spiritul european afirmat şi asumat prin campania Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă. Este cunoscut faptul că forţa de muncă a Europei cunoaşte un proces de îmbătrânire, iar din această cauză din ce în ce mai multe state măresc vârsta legală de pensionare. Prin crearea condiţiilor de muncă adecvate se conferă durabilitate vieţii profesionale. Prin inspectoratele teritoriale de muncă vom organiza acţiuni de informare şi conştientizare la care vor participa reprezentanţi ai angajatorilor, iar dezbaterile vor fi concentrate pe combaterea îmbătrânirii forţei de muncă şi sprijinirea unei muncii productive la toate vârstele.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.
 
Serviciul Comunicare

În aceeaşi perioada, ITM Călăraşi prin Corpul de Control Relaţii de Muncă a efectuat un număr de 20 controale, toate pentru munca fără forme legale, au fost sancţionaţi 5 angajatori. au fost dispuse 38 de măsuri si s-au aplicat amenzi in valoare de 20000 lei.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au efectuat 16 controale, au fost sancţionaţi 16 angajatori, s-au dat 22 de avertismente si s-au aplicat amenzi in valoare de 30000 lei.

Răzvan Ilie MESEŞEANU - Inspector Şef