Relaţii de muncă
Munca, spunea Voltaire, manuală sau intelectuală, înnobilează pe orice individ şi-l păzeşte de trei mari rele: de plictiseală, de viciu şi de nevoi. Pentru prima oară, contractul individual de muncă a fost definit prin art. 37 din Legea contractelor de muncă din anul 1929 – „convenţiunea prin care una din pãrţi denumitã salariat se obligã sã presteze munca sau serviciile sale pentru un timp determinat sau o lucrare determinatã, unei alte pãrţi denumitã patron, care la rândul sãu se obligã sã remunereze pe cel dintâi”.
Noul cod al muncii (Legea 53/2003), prin articolul 10, dă următoarea definiţie contractului individual de muncă: “contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu”. Conform art. 16 din codul muncii “ contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului”. Prin folosirea sintagmei „consimţământul părţilor” legiuitorul a intenţionat să acorde posibilitatea viitorului salariat să negocieze clauzele din contratul individual de muncă, în acest sens prin art. 17 din codul muncii, a obligat angajatorul să informeze, anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, persoana selectată în vederea angajării, asupra clauzelor esenţiale pe care intenţioneză să le înscrie în contract.
Legiuitorul a înteles repercursiunile nerespectării prevederilor legale privind încheierea contractului individual de muncă iar gradul de pericol social al faptei este evidenţiat de modificările aduse codului muncii, înasprind sancţiunile aplicabile în cazul primirii la muncă a unei persoane fără a încheia în formă scrisă contract individual de muncă; amenzile au fost majorate, în timp, la sume între 10.000 şi 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată fără forme legale de angajare.
Securitate şi sănătate în muncă
Este important ca angajatorii, salariaţii, sindicatele şi patronatele, să înţeleagă importanţa respectării legislaţiei privind securitatea si sănătatea în muncă, pentru a preveni sau diminua pierderile de vieţi omeneşti, precum si cele de natura financiară, provocate de accidentele de muncă.
Accidentele de muncă reprezintă o problemă deosebită deoarece ele sunt cele care întrerup sau îngreunează desfăşurarea procesului de muncă şi afectează din punct de vedere psihologic, social şi economic, cel puţin una dintre componentele sistemului de muncă: lucrătorul, sarcina lui de muncă, mijloacele utilizate, mediul de muncă.
Înţelegerea gravităţii riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi formarea unor deprinderi corecte în vederea evitării lor sunt obiective a căror atingere se poate asigura printr-un proces continuu de educare.
Implicarea angajatorului este reflectată de disponibilitatea sa de a iniţia şi derula acţiuni în scopul îmbunătăţirii activităţii de prevenire şi protecţie, de adoptarea unei strategii în acest domeniu şi de asigurarea implementării acestei strategii prin intermediul unor decizii, instrucţiuni, planuri, proceduri.
Implicarea angajatorului este reflectată de disponibilitatea sa de a iniţia şi derula acţiuni în scopul îmbunătăţirii activităţii de prevenire şi protecţie, de adoptarea unei strategii în acest domeniu şi de asigurarea implementării acestei strategii prin intermediul unor decizii, instrucţiuni, planuri, proceduri.
Strategia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin simpla sa menţionare, nu va conduce la prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, ci ea trebuie sa fie urmată de măsuri concrete implementate la fiecare loc de muncă .
În următoarele articole vom prezenta obligaţiile angajatorilor, ale angajaţilor precum şi sancţiunile contravenţionale aplicabile în cazul încălcării acestora, prevăzute de legislaţia în vigoare.
Inspector Şef ,
Răzvan Ilie MESEŞEANU
