Comunicat de presă

În data de 02.06.2022, în jurul orelor 10.00 în Sala „Barbu Ştirbei” Călăraşi a avut loc premierea echipelor câştigătoare la nivel judeţean a concursului „Ştiu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândeşte de pe băncile şcolii”.
 
Obiectivul principal al concursului l-a constituit încurajarea şi atragerea elevilor în activităţi de studiere a disciplinei numită „Securitate şi sănătate în muncă”, de promovare a securităţii şi sănătăţii în muncă şi pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee şi şcoli profesionale.
Introducerea disciplinei „Securitate şi Sănătate în Muncă” în învăţământul preuniversitar constituie o componentă cheie în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor, prin învăţarea de către tineri a modului de a lucra în condiţii de securitate şi sănătate. 
Din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Călăraşi la acţiunea de premiere a elevilor şi unităţilor de învăţământ câştigătoare ale concursului menţionat a participat domnul Nicolae Dumitru, inspector şef şi inspectorii de muncă, Cristian Neaţă şi Manuel Neacşu.


Premiera echipelor câştigătoare a fost efectuată de inspectorul şef al ITM Călăraşi, domnul Nicolae Dumitru, care a transmis felicitări elevilor, profesorilor îndrumători şi părinţilor şi a menţionat faptul că prin organizarea acestui concurs de peste 9 ani, se urmăreşte ca tinerii din liceele şi şcolile profesionale călărăşene să-şi formeze o cultură în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, să conştientizeze însemnătatea respectării securităţii şi sănătăţii în muncă în mediul de muncă.
 

 
Inspector Şef
Nicolae DUMITRU